Antreprenorii care contractează fonduri prin Start-Up Nation 2018, aflat la a doua ediție, pot solicita acordarea unui avans de până la 30% din suma totală aprobată, potrivit
Andreea Emilian a lucrat 15 ani în corporație, ultima poziție deținută fiind aceea de channel manager al brandului de cosmetice L’Occitane, adus local în sistem de franciză de lanț...
♦ Dacă în trecut anunțurile de investiții în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piață care a evoluat dincolo de investițiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”
pornit activitatea companiei NatrianaFood, prin care realizează produse fără gluten și fără zahăr, în septembrie 2018 în Cluj, după ce a accesat fondurile programului guvernamental Start-Up
Start-up-urile hi-tech din România au primit în acest an finanțări de 53 de milioane de dolari odată cu perfectarea a 20 de tranzacții, o sumă de peste două ori mai mare în raport cu
Programul guvernamental Start-up Nation ar putea reîncepe în perioada aprilie-mai, conform estimărilor ministrului antreprenoriatului și turismului Daniel Cadariu.
Vrem să le mulțumim tuturor investitorilor pentru că ne-au înțeles potențialul, au contribuit cu smart money și s-au alăturat parcursului nostru,” a spus Vlad Cazan, KFactory co-founder
OMV Petrom va începe în martie 2021 explorarea în Marea Neagră în permietrul II offshore, care aparține de Georgia, în contextul în care cea mai mare companie de oil&gas din regiun...