Până la sfârșitul anului, Gregory`s mai deschide încă două locații în București, în zona Unirii și în zona Lipscani, explică George Makridis, CEO Green Break SRL, Gregory`s România,
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Autoklass Center intenționează să preia de la Tess SRL activitățile de distribuție, service și agenție pentru mărcile Volkswagen
european de 4,7 mil. lei (950.000 de euro), prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonul V- Sănătate și reziliență instituțională, pentru dotarea cu aparatură medicală
Grupul medical Medlife (simbol bursier M) și-a majorat facilitățile existente cu 40 mil. euro prin semnarea unui credit sindicalizat în valoare totală de aproximativ 143 de milioane
urmare a unei invitații din partea AmCham, iar premierul a răspuns câtorva întrebări ale oamenilor de afaceri în cadrul unei întâlniri restrânse (cu vreo 40 – 50 de persoane din mediul
Relee Mediaș (RELE), companie al cărei domeniu de activitate este fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității, distribuie un dividend brut pe acțiune de 0,7698
Romgaz Mediaș (simbol bursier SNG) este cel mai mare producător de gaze naturale din țară și a doua companie după capitalizarea pe bursa de la București, de 13,4 miliarde de lei.