România a finalizat anul acesta 125 de kilometri de autostrăzi și variante de ocolire la standard de autostradă, a reabilitat 286 de kilometri de drumuri naționale și a terminat 18
Oil Terminal (OIL) și Electroargeș (ELGS), companii care au înregistrat unele dintre cele mai mari aprecieri din ultimul an, vor avea ex-date-ul pe 12 mai, respectiv 15 mai.
Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, a semnat un nou acord de garantare cu Fondul European de Investiții (FEI), într-un plafon de 205 mil
Bergenbier SA, al treilea cel mai mare berar de pe plan local, a realizat în 2017 un profit net de peste 28 de milioane de lei (peste 6 mil. euro), față de pierderi de 5,2 mil. lei
Alumil Rom Industry (ALU) a aprobat majorarea contribuției la capitalul social al societății-mamă cu suma totală de 1 mil. euro (20,6 mil. lire egiptene), din care contribuția subsidiarei
Alumil Rom Industry SA (simbol bursier ALU), lider pe piața sistemelor arhitecturale de aluminiu din România, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 118,9 mil. lei (23,6 mil.
Terminalul a și finalizat o investiție de 180 mil. lei în modernizare, din bani europeni, un proiect demarat încă din 2021, dar în continuare nu are niciun zbor regulat.
companii active în domeniul petrolului, gazelor și al energiei electrice active pe bursa de la București sau aspirante la statutul de firmă listată cred, cu câteva excepții, că vor termina