să fie injectați mai departe în afacerea respectivă, a spus Daniela Iliescu, director executiv al Asociației fondurilor de Private Equity (ROPEA), la conferința anuală Deloitte pe tema
însă a venit și cu oportunitatea de a accelera schimbările pe care companiile le planificau pentru perioada aceasta, au spus specialiștii în resurse umane prezenți la conferința cu tema
peste 40% din PIB, chiar dacă raportat la media europeană, de circa 70%, aceasta este mică, a spus Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen, în cadrul unei conferințe a băncii cu tema
peste 40% din PIB, chiar dacă raportat la media europeană, de circa 70%, aceasta este mică, a spus Ionuț Dumitru, economist-șef al Raiffeisen, în cadrul unei conferințe a băncii cu tema
O dezbatere organizată astăzi la Parlament pe tema TTIP (Parteneriatul Transatlantic de Comerț și Investiții), acordul de liber schimb dintre statele Uniunii Euroene și SUA care ar
, iar dezvoltatorii imobiliari nu se mai uită spre proiecte rezidențiale, ci doar către segmentul comercial și de birouri – acestea sunt principalele concluzii ale conferinței pe tema
Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitrașcu, a primit replica deputatei Andreea Paul, doctor în economie și prim-vicepreședinte PDL, pe tema
Gazul din Marea Neagră, relațiile economice cu superputerni energetice cum sunt Azerbaidjanul sau Kazahstanul, potențialul din zona de energie verde și nu în ultimul rând însăși dimensiunea
Urmăriți ZF Live vineri, 2 iulie 2021, ora 12.00 cu Toma Filipovici, președintele APAIR - Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România Urmăriți emisinea ZF Live…
GDPR-ul nu este un subiect care să stârnească mai multă grijă legată de această transparență a felului în care este consumată o anumită informație, a spus Alexandru Jijian, presales team