Constructorul italian Astaldi, care a realizat Pasajul Basarab și stadionul Arena Națională din Capitală, susține că lucrările la metroul din cartierul bucureștean Drumul Taberei s...
Excluzând impactul reglementărilor impuse de autoritatea de reglementare, afacerile companiei ar fi crescut cu peste 6%. Compania a mai câștigat 100.000 de clienți 4G în primul tri...
Totuși, pentru prima dată în ultimii ani, cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a fost postată de segmentul de carburanți, de 15%.
Pe acest sector, proiectul va continua în funcție de soluția dată de experții colaboratori ai BEI – European Investment Bank (Banca Europeană pentru Investiții), după analiza multicriterială
Două statistici publicate de Registrul Comerțului la finalul acestui an arată că pentru prima dată în ultimii opt ani numărul firmelor nou înființate este mai mic decât al celor radiate
Piața asigurărilor auto obligatorii (RCA) a încheiat primele trei luni ale acestui an pe profit, în condițiile în care rata combinată, indicatorul care arată raportul dintre primele
Un român își schimbă periuța de dinți o dată la un an și trei luni, în timp ce piața totală a produselor de îngrijire orală a crescut cu 33% în cinci ani, din 2012 până în 2016, arată
Înmatriculările de mașini noi au depășit în iunie anul curent pragul de 10.000 de unități vândute în România, „bornă“ lunară pe care piața locală nu a mai atins-o din noiembrie 201...