Fondul polonez Resource Partners, specializat în investiții de tip private equity în Europa Centrală si de Est, a preluat și restul participației de 29% la compania World Class România
metodă de redimensionare a activității, dar și de a păstra doar angajații bine pregătiți, a declarat Cătălin Micu, avocat colaborator coordonator în cadrul Zamfirescu, Racoți & Partners
Lowe&Partners și Medic One, agenții membre ale grupului de comunicare Lowe, au realizat campania de lansare a Pacid, noul medicament din portofoliul Terapia Ranbaxy.
Mediul de afaceri din România funcționează acum sub o nouă paradigmă din punct de vedere fiscal, iar contribuabilii trebuie să poată justifica fiecare contract și operațiune, să aibă
Orange și Vodafone, cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații, au renunțat la “Ovidiu Telecommunications” - numele ciudat pe care îl selectaseră pentru compania prin intermediul
Piața de software ar putea scădea la 700 de milioane de euro anul acesta, a declarat Eugen Schwab Chesaru, managing partner Eastern Europe, Pierre Audoin Consultants.
Resursa umană și implicarea angajaților sunt ceea ce contează cel mai mult într-un business, din punctul de vedere al Ralucăi Zamfir, managing partner, RAN Communication.