Barometrului Industrial – un sondaj efectuat în rândul managerilor din industrie realizat de IRSOP și Facultatea de management din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Admini
unde unele companii incluse în indicele de referință BET au anunțat rezultate financiare peste așteptări, iar altele sub nivelul anticipat, spune Horia Braun, director general al admi
Proiectul a fost vândut de lichidatorul Expert Insolvență SPRL, care a preluat complexul după ce firma Shoppingcity Oradea SRL (fosta Shopping Center Holding) a intrat în faliment.
Noile proceduri de înregistrare în scopuri de TVA, după renunțarea la formularul 088, lasă un soft să decidă ce contribuabil își va pierde codul de TVA fiindcă prezintă risc fiscal
Contractul a fost atribuit Asocierii ASTALDI SPA – MAX BOEGL ROMANIA SRL – ASTALROM SA – CONSITRANS SRL, valoarea acestuia fiind de 437,6 mil. lei fără TVA, adică aproape 100 mil. euro.Finanțarea
Lichidatorul judiciar Centu SPRL a scos recent la licitație halele industriale și alte active ale Larici SRL, care a activat în industria prelucrării lemnului.