Banca Transilvania are un nivel al indicelui PER (price earning ratio) de 6,96 calculat la prețurile actuale, al doilea cel mai mic după Transgaz (6,89).
astăzi rezultatele financiare pe primul trimestru al anului 2021, deschizând astfel sezonul raportărilor trimestriale la Bursa de Valori București, urmează pe 29 aprilie Banca Transilvania
consolidare și continuarea proceselor de investiții în digitalizare și inovare, pentru a adresa provocările ciclului economic postpandemic, susține Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania
Transilvania Investments Alliance (TRANSI), unul dintre cele cinci societăți de investiții financiare (SIF-uri) listate la Bursa de la București și acționar majoritar la mai multe companii
Din benchmark, cele mai ridicate dinamici au fost consemnate de emitenți precum BRD SocGen (3%), Transport Trade Services (2,7%), FP (1,5%), Romgaz (1,5%), Banca Transilvania (1,36%
local al pieței de terminale de plată de tip self-service, cu peste 6.000 de stații de plată SelfPay la nivel național, a contractat un împrumut de 0,5 mil. euro de la Banca Transilvania
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit de pe piața locală, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că George-Răzvan Călinescu, Director General
Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a convocat acționarii în data de 18 octombrie 2022 pentru a cere
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a aprobat în urma Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din 18 octombrie desfășurarea