Directorul general adjunct al companiei Nis Petrol, Ileana Sorina Bălțatu, a declarat că în România mai este loc pe piață pentru alți distribuitori de carburanți, iar structura pieței
Cei mai mari angajatori din industria mobilei sunt Aramis Invest din Baia-Mare, grupul Mobexpert, Lemet din Câmpina, Plimob din Maramureș, Sortilemn din Gherla sau Italsofa.
Vinerea aceasta le va aduce iubitorilor fotbalului ceva ce nicio Cupă Mondială din ultimele trei decenii n-a adus, o confruntare între echipele naționale ale Germaniei și Franței, o
Ironic, mai optimiste sunt estimările INS și ale Eurostat (biroul de statistică al Comisiei Europene), care văd o populație de peste 17 milioane de locuitori până în 2040 și de peste
ales să distribuie dividende prin serviciul lansat de către Depozitarul Central imediat după ce acesta a devenit operațional în anul 2010”, a spus Adriana Tănăsoiu, director general al
Wizrom Software, parte a grupului de firme Wizrom, controlat de omul de afaceri de origine israeliană Eli Davidai, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creștere de aproape
Aproape trei sferturi dintre companiile listate pe Bursa de Valori București (BVB) au programate adunări generale ale acționarilor (AGA) săptămâna aceasta, astfel că este de așteptat
ABC Data România, subsidiara locală a grupului polonez ABC Data, cel mai mare distribuitor IT&C din regiune, cu afaceri estimate la 1,2 miliarde de euro în 2013, a deschis un punct
Plățile directe ale pacienților pentru serviciile medicale efectuate au ajuns să genereze în prezent 60-65% din afacerile operatorului Regina Maria, deținut de fondul de investiții