SeedBlink, platforma de co-investiții în startup-uri europene de tehnologie, a încheiat un parteneriat cu brokerul Goldring pentru dezvoltarea serviciilor de investiții financiare,
bursă ar trebui să fie diversitate, notând în acest sens companiile care au obținut rezultate bune în prima jumătate a anului, spune Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al Goldring
ultima vreme de la Bursa de Valori București se explică și prin faptul că investitorii sunt într-o oarecare expectativă, a explicat Antonio Oroian, broker la casa de brokeraj Goldring
Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al Goldring, consideră că investitorii ar trebui să urmărească societățile care au anunțat profituri mai mari la 9 luni din 2020, comparativ
putea susține și în perioada următoare cotațiile, în vreme ce investitorii tind să adopte însă o strategie mai degrabă prudentă, consideră Lucian Hanganu, broker de acțiuni la Goldring
Ele au în spate multă muncă, multă plusvaloare și ne arată cumva și direcția pe care va merge acea companie“, a spus Laurențiu Felea, senior broker în cadrul Goldring, în emisiunea
Antonio Oroian, broker la Goldring, spune că banii noi din fonduri și ETF-uri au devenit princi-palul motor al Bursei de Valori București, iar prețurile cresc indiferent de fundamente
La ediția din 27 noiembrie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitat Laurențiu Felea, broker la Goldring, care a discutat despre piața locală de capital în contextul alegerilor