Carabulea a adus 2,5 mil. lei la capitalul Carpatica Asig
Carpatica Asig, companie controlată de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, și-a majorat capitalul cu 2,5 mil. lei în luna august, aceasta reprezentând prima etapă a procesului
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Carpatica Asig, companie controlată de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, și-a majorat capitalul cu 2,5 mil. lei în luna august, aceasta reprezentând prima etapă a procesului
Banca Transilvania (TLV) și-a majorat capitalul social cu 620 milioane lei, prin emisiunea unui număr de 620 milioane acțiuni cu o valoare nominală de un 1 leu.
Teraplast Bistrița (TRP), producător de materiale de construcții și instalații, și-a majorat capitalul social cu un număr de 188,8 milioane de acțiuni, de la o valoare de 37,7 milioane
În hotelurile de cinci stele din Capitală sunt 80 de săli de evenimente, cu o capacitate totală de 12.000 de persoane, cele mai multe dintre săli fiind renovate în ultimii trei ani
Cota de participare a fondului de investiții va scădea după majorarea de capital de la peste 20% la circa 15%.
majoritar al Dante Internațional - compania care operează eMAG, cel mai mare magazin online de pe piața locală cu operațiuni și în regiune - a adus în septembrie încă 28 mil. lei la capitalul
Primăria Capitalei are în plan să introducă o taxă auto pentru centrul Capitalei, având ca scop gestionarea traficului din zona centrală, dar și reducerea efectelor poluării, conform
Primăria Capitalei va dubla taxa de promovare turistică, de la 1% la 2% din tariful de cazare, potrivit unui proiect votat în ședința Consiliului General al Municipiului București de
Bogăția țării și a oamenilor depinde de cum va reuși conjugarea muncii cu capitalul.
Aproximativ 24 de milioane de acțiuni au fost incluse în mai 2017 în oferta de listare a Digi Communications, în cea mai mare ofertă publică de listare la Bursa de la București a u...