tranziție între carburanții tradiționali și cei ecologici, însă investițiile în această zonă se realizează greoi, a declarat Cătălin Valutanu, Business Development Manager, Antares Group
Adunarea generală a acționarilor (AGA) Erste Group Bank a stabilit valoare dividendelor pentru anul financiar 2020, respectiv 0,5 euro pe acșiune, dar a inclus și alegerile pentru Consiliul
aproximativ 9 din 10 români declarând că se așteaptă ca locul lor de muncă să rămână complet sau parțial de la distanță după COVID, arată un studiu realizat de Boston Consulting Group
Luni 16 octombrie 2023, în sistemul Bursei de Valori București a fost înregistrată o tranzacție specială (DEALS) cu aproximativ 54 de milioane de acțiuni ale BRK Financial Group (BRK
Ne putem uitam la ele ca la un eșantion reprezentantiv”, a spus Andrei Cionca, CEO, Impetum Group în cadrul conferinței ZF AmCham Guvernanța Corporativă.
Grupul italian UniCredit, prezent și în România, va continua să ridice ștacheta pentru a deveni banca viitorului în Europa, după cum susține Andrea Orcel, CEO al întregului grup italian
retail la BCR, bancă unde a lucrat timp de aproape 10 ani ocupând mai multe poziții, a ajuns în septembrie la grupul austriac Erste, care controlează BCR, având funcția de head of group
singura soluție sigură” prin care se poate genera valoare și se poate crea prosperitate într-o țară, a explicat Cristian Logofătu, membru în Consiliul de Administrație al Bittnet Group