Start-up-ul britanic 6 Bit Education, care dezvoltă o platformă AI pentru evaluarea lucrărilor elevilor și studenților, vrea să obțină o investiție de 300.000 lire sterline prin intermediul
pentru anul 2022, după ce anul trecut a avut cel mai bun an, ajungând la o cifră de afacerid e 1,7 mil. euro, a spus Miron Radic, CEO Crama Liliac, în cadrul emisiunii From Vis to Biz
banii din Pilonul II ajung în economie prin titlurile de stat, majorările de capital ale companiilor listate și obligațiunile corporative sau municipale, a explicat Dan Popovici, CIO
Mai mult, s-a decis acordul alături cu o comisie de negocieri, nu cu un sindicat, deoarece Maria Manea, fostul lider sindical, a fost suspendat după ce a fost acuzată de angajați că
Ferma Big Land Company din Constanța, deținută de legumicultorul Florin Stoian, a produs și vândut morcovi, ceapă, dar și alte rădăcinoase marca Ferma Stoian de circa 18,7 mil. lei
băncilor centrale în privința efectelor majorării prea rapide a dobânzilor nu ar trebui să subestimeze riscurile acționării cu întârziere, a avertizat Banca Reglementelor Internaționale (BIS
Furnizorul de servicii de externalizare a proceselor de business (BPO) Teleperformance România plănuiește să recruteze între 400 și 500 de vorbitori de limbi străine în 2021, spune
aproape 1,6 miliarde de zloți (380 milioane de euro) pe parcursul acestui an, ajungând la 8,6 miliarde de zloți (2,03 miliarde de euro) la sfârșitul lunii martie, scrie wnp.pl, citând BIG
„Începând cu luna septembrie am schimbat forma juridică a companiei Electroglobal, din Societate cu Răspundere Limitată (S.R.L.) în Societate pe Acțiuni (S.A.).