electrică și gaze naturale înființat în 2015 la Timișoara, a anunțat luni că acționarul majoritar Armand Consulting SRL a semnat un acord, în calitate de vânzător, cu Tejas Capital Group
Recommerce Group, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul smartphone-urilor recondiționate din Europa, care a cumpărat anul trecut start-up-ul local fenix.eco, și-a
Fabrica din Siret (județul Suceava), unde se produc panouri de lemn masiv, va fi închisă la final de martie de austriecii de la HS Timber Group, după cum au anunțat oficialii companiei
Dezvoltatorul imobiliar Nordis Group a numit-o pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head of HR, poziție pe care a ocupat-o anterior într-o serie de companii internaționale din industria
administrator al fondului de pensii private AZT Viitorul Tău, al doilea cel mai mare fond Pilon II din România după NN Pensii, a lichidat în T4/2020 investițiile pe care le avea la Sphera Group
BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la bursa românească, a încheiat un plasament privat de obligațiuni, în valoare de 25 milioane lei, la o dobândă de 7,6%
asistat Mitiska REIM în cea mai mare tranzacție de real estate a anului 2023, procesul de vânzare a celor 25 de parcuri de retail deținute în România, către britanicii de la LCP Group
Georgios Sofianos, CEO al SofMedica Group, furnizor de echipamente medicale, spune că a reușit să extindă afacerile în 5-6 țări din UE pentru că există în cadrul companiei guvernanța