Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că atât Guvernul cât și președintele au acționat egal și constituțional în legătură cu OG privind taxele, menționând că sigurul
Conducerea Camerei Deputaților a decis, marți, să trimită Comisiei de muncă și grupurilor parlamentare raportul special al Avocatului Poporului care critică eliminarea pensiilor de...
România sprijină adoptarea unei Directive privind sancțiunile penale pentru utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și manipularea pieței, a declarat ministrul Justiției, Cătălin
Ministerul Economiei va iniția consultări publice privind Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), un document care nu poate fi aplicat înainte de parcurgerea mai multor etape,
state din blocul european, le “reamintește” în această scrisoare, datată la 15 mai 2012 și trimisă miniștrilor Apărării din Bulgaria, România și Cehia, directivele UE privind
Gările și aeroporturile din Franța vor fi într-un final vizate de restricțiile privind reclamele luminoase, a anunțat Clement Beaunne, ministru delegat responsabil cu transporturile
Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat că va anula mai multe rute prin Ungaria și va reduce numărul zborurilor pe alte câteva după o dispută de luni întregi cu guvernul țării...
Concret, OUG 106/2022 modifică termenul de aplicare a regimului contravențional de neconformare prin extinderea cu trei luni față de termenul de obligativitate al conformării privind
Reformele propuse în proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor - Codul Urbanismului - sunt substanțiale și potențial binevenite, însă,
Miniștrii transporturilor din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria au încheiat un acord de construire a unei legături feroviare de mare viteză între țările lor, relatează thenews.pl...