2019 la o valoare de 750 de milioane de euro, sumă din care 80% reprezintă tâmplăria PVC, iar 20% – cea din aluminiu, arată datele companiei de consultanță în construcții Neomar Consulting
de 129 de milioane de euro în 2019, ceea ce înseamnă un avans de circa 20% comparativ cu anul precedent, arată datele companiei de cercetare în domeniul construcțiilor Neomar Consulting
Piața locală de învelitori pentru clădiri a ajuns să valoreze 237 de mil. euro în 2019, în creștere cu 10% comparativ cu anul precedent, după cum arată datele Neomar Consulting.
Consiliul Director va fi format din; Vice-Președinți: Radu Florescu – CEO, Centrade Cheil și Daniela Nemoianu – Senior Partner, Nemoianu Consulting, Tax & Law, Trezorier
Astfel, potrivit unei analize realizate de Boston Consulting Group, una dintre cele mai mari companii de consultanță la nivel global, România este doar în fața Bulgariei în ceea ce
implementarea unuia la nivelul organizației, arată preocuparea companiilor în direcția managementului riscurilor și pregătirii pentru criză“, afirmă Alexandru Dimescu, head of consulting
clădiri, principalul sector în care activează Lindab, a ajuns să valoreze 237 de mil. euro în 2019, în creștere cu 10% comparativ cu anul precedent, după cum arată datele Neomar Consulting
de milioane de euro, apropiindu-se astfel de nivelul din 2007, maximul ultimilor 13 ani, potrivit datelor furnizate de oficialii companiei de consultanță în construcții Neomar Consulting
Lucrarea a fost demarată în 2017, iar investiția a fost făcută alături de alți doi parteneri: grupul UMB din Ungaria și compania East Consulting din România.