Numărul de clienți pe internet fix al Telekom România Communications (fostul Romtelecom) a înregistrat o nouă scădere în al doilea trimestru din acest an, atât în raport cu aceeași
La 31 martie 2022, grupul Orange România oferea servicii mobile către 10,5 milioane de clienți, servicii fixe în bandă largă către 1,32 milioane de clienți, iar servicii de televiziune
Noul birou al Euroins va funcționa ca sediu operațional, în timp ce la vechiul birou situat în zona Pipera, compania își va păstra centrul de daune și servicii pentru clienți.
, a înregistrat în anul fiscal care s-a încheiat în martie 2020 venituri totale de peste 900 mil. euro, conform datelor companiei cu un număr total de aproximativ 10 milioane de clienți
Din această perspectivă, în România accentul va fi pus pe outsourcing, consultanță IT, team-as-a-service și Discovery Phase, un nou serviciu în portofoliul local al Cegeka.
de pe piața locală de comunicații fixe și mobile, care în august 2019 a preluat operatorul de cablu UPC, a raportat pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2021, venituri din servicii
Deficitul de cont curent s-a redus în primele cinci luni ale anului cu aproape 600 milioane euro față de perioada similară din 2025, la 11,4 miliarde euro, potrivit datelor BNR.
GLO Marine, care astăzi oferă servicii integrate pentru industria navală și care are clienți din toată lumea, pariază pe producție și are în plan un proiect de investiții în valoare