Decizia de a achiziționa acțiunile Fondului Proprietatea (20%) este una strategică, având în vedere importanța CNAB în arhitectura de transport a statului român.
Transport Trade Services (TTS), cel mai mare operator de transport fluvial de mărfuri de pe Dunăre, își menține pentru finalul lui 2026 țintele din bugetul aprobat în aprilie - venituri
Edy Internațional Spedition - companie de transport care în 2008 ajungea la un parc auto de peste 1.000 de camioane, pentru ca în 2012 după dispariția fondatorului să intre în
financiare record din prima jumătate a lui 2023, aduse în special de volumul mai mare cu 58% de cereale transportate pe Dunăre, acțiunile transportatorului de mărfuri pe Dunăre Transport
pentru instalarea de capacități de producție din energie regenerabilă, finanțare există de asemenea, dar este nevoie de o abordare unitară și de investiții pe măsură în rețeaua de transport
portofoliul său de acțiuni, Răzvan Mihăescu, investitor la Bursa de Valori București, a spus că a ieșit aproape integral de pe titlurile transportatorului dunărean de mărfuri Transport