James Simmons, managerul care conduce Unilever South Central Europe, regiune care include cinci piețe, inclusiv România, spune că businessul companiei merge bine, iar anul trecut a
Tehnologia este în centrul economiei românești, de la conectivitate, la servicii și există un potențial imens de dezvoltare în prezent prin fondurile disponibile prin PNRR, afirmă Achilleas
Potrivit Aureliei Luca, Siemens a deschis o căutare în piață, iar Skanska se numără printre participanții care s-au înscris, însă nu a fost luată încă o decizie.
Windows Phone va începe să câștige teren, în timp ce Blackberry are o evoluție imprevizibilă, estimează Tim Stevens, redactorul-șef al blogului de tehnologie Engadget, prezent la București
Astăzi, cetățenii și oamenii de afaceri europeni vorbesc despre un viitor verde, neutru din punct de vedere climatic și echitabil din punct de vedere social. Cum putem să obținem a...
Totul a ajuns la scadență anul acesta, costul imens al acestui abandon politic față de evoluția unuia dintre sectoarele strategice ale României fiind plătit de toți consumatorii.