Avocatul Cătălin Băiculescu, care în ultimii 15 ani a lucrat în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații, ocupând la un moment dat poziția de co-managing partner, a părăsit firma
Primăria municipiului Sibiu a semnat cu asocierea dintre companiile Schuster&Co Ecologic (deținută de austriecii de la Saubermacher) și Getesib (membră a grupului austriac Brantner)
dintre împrumuturile intermediate au fost credite ipotecare standard, 27% credite de nevoi personale și 3% credite prin programul Prima casă, conform informațiilor transmise de co
cadrul cărora să își îndeplinească obligațiile contractuale, nu reprezintă doar o chestiune ce ține de rigurozitate, ci face și diferența între a câștiga sau a pierde de pe urma unui co
creștere substanțială dacă ne gândim că în Japonia această rata este de 50%, iar în America și Anglia această rată ajunge la 35-40%, a declarat la ZF Mobilio'16, Felix Crișan, CTO & Co-Founder
Compania livrează către magazine en gros din toată țara, aproape jumătate din vânzări fiind direcționate către piața din București, potrivit lui Marcel Manole, administrator și co-acționar
Gigantul american Pacific Investment Management Co (PIMCO), administratorul celui mai mare fond de obligațiuni din lume, cu active de 103 mld. dolari, a anunțat că ar putea fi acționat
Compania sud-coreeană cu capital de stat Korea South-East Power Co (KOSEP), împreună cu firma SK E&C intenționează să demareze construcția capacității de producție în…
și Austria, au scăzut cu 4,4% în al doilea trimestru al acestui an, la 1,039 milioane vehicule, după creșterile spectaculoase înregistrate în 2021, de până la 259%, reflectând în co