de Valori București, are potențialul de a crește semnificativ lichiditatea pieței românești de capital, care chiar dacă a avut parte de un impuls mult-așteptat prin listarea Hidroelectrica
potențialul de a susține evoluția din perioada următoare a Bursei de la București, având în vedere că dividendele alocate către acționari ca urmare a vânzării participației la Hidroelectrica
Ziarul Financiar organizează pe 22 septembrie conferința ZF Piața de capital, care în 2023 ajunge la a doua ediție și care, într-o perioadă marcată de IPO Hidroelectrica (H2O), se
Listarea istorică a Hidroelectrica (H2O) a dublat lichiditatea medie zilnică la Bursa de Valori București la 20 mil. euro, fiind acum în linie cu bursa de la Budapesta, însă în industria
Într-o perioadă marcată de IPO Hidroelectrica (H2O), evenimentul se concentrează pe cum putem capitaliza mai mult succesul listării și cum aducem la bursă mai multe companii, mai mulți
Cele 20 de companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui bursier principal BET, precum Romgaz, Hidroelectrica, MedLife, Transport Trade Services, au încheiat prima jumătate
Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transelectrica, Transgaz și Conpet, companii din energie la care statul român are controlul majoritar, au încheiat anul 2022 cu profituri
Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transelectrica, Transgaz și Conpet, companii din energie la care statul român are controlul majoritar, au încheiat anul 2022 cu profituri cumulate
Transilvania, Transport Trade Services, Bursa de Valori București, sunt dificil de repetat în 2024 date fiind evaluările mai ridicate și lipsa unui element precum a fost listarea Hidroelectrica
propria piață și evaluat la 509 mil. lei, și-a bugetat pentru acest an un profit net de 12,6 mil. lei, sub profitul de 21,8 mil. lei din 2023 care a fost impactat de listarea Hidroelectrica