internaționale au înregistrat scăderi în ședința de tranzacționare de luni în contextul în care investitorii sunt în proces de reevaluare a primei etape a acordului comercial dintre SUA
Legăturile economice și financiare strânse dintre SUA și China creează riscuri potențial mai mari pentru influența Americii la nivel mondial dacă cele două țări continuă să se separe
Agravarea conflictului comercial dintre SUA și China, cele mai mari economii ale lumii, amplifică teama că economia mondială se îndreaptă spre prima recesiune din ultimul deceniu, iar
Grupuri importante de business din Turcia au cerut autorităților de la Ankara să înăsprească politica monetară, să introducă măsuri de austeritate și să soluționeze urgent disputa cu SUA
Băncile americane și europene sunt pe cale de a rezerva mai mult de 50 mld. dolari pentru creditele din primul trimestru, cele mai mari provizioane de la criza financiară din 200...
Prețurile de consum din SUA au înregistrat cea mai puternică scădere de la Marea Recesiune în aprilie, împinse în jos de o prăbușire a cererii de benzină și servicii, relatează Reuters
Germania probabil va fi nevoită să modifice sistemul fiscal pentru corporații în următorii ani ca reacție la măsuri cu scop concurențial adoptate de alte țări, precum Statele Unite...