În opinia sa, în funcție de context, unii lideri se descurcă mai bine decât alții, pentru că au știut să își adapteze principiile și să-și dezvolte repertoriul comportamental.
„Dna Gheorghe (CEO), dl Matje (CFO), dl Morgan (Downstream Oil) și dl Zeilinger (Upstream) au încheiate contracte de muncă cu entități OMV, astfel cum acestea sunt modificate prin contracte
Unul dintre exemplele folosite pentru redactarea articolului a fost preluat dintr-un mesaj care includea următoarea formulare: „Ați fost contactat de FAN Courier pentru a vă livra expediția
Vinul se găsește cam „ pe aici” și, fără exagerare, dacă ar proveni din zonele amintite, probabil că ar fi cotat la… de 3-4 ori prețul. Păi, nu suntem la Ziarul Financiar?
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb a semnat, astăzi, 14 iulie, 28 contracte de finanțare, cu o valoare totală de 4,42 milioane euro, conform celui mai recent
În plus, ANPC a acordat operatorilor financiar bancari verificați un termen de 30 de zile pentru a redacta contracte conforme cu prevederile legii și să înceteze practicile comerciale
Compania germană WTE Wassertechnik, unul dintre liderii europeni în domeniul infrastructurii de apă, a câștigat două contracte în județele Cluj și Sălaj, în valoare totală de aproape
„Deși mi-am făcut un contract cu Restart Energy pe partea de gaze naturale, în care promisiunea furnizorului era de a-mi asigura un an același preț, după o lună am primit notificarea