Eliminarea taxei pe construcții speciale din Codul fiscal, măsură care se va aplica din 2016, lasă în conturile companiilor din energie, petrol și gaze peste 700 milioane de lei, bani
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România,și Alro Slatina (ALR), cel mai mare producător de aluminiu din regiune,controlat de investitori ruși,discută
.”
Pe de altă parte, starul acestui an rămâne energia regenerabilă, sector în care UniCredit Leasing s-a implicat recent într-o serie de proiecte fotovoltaice din zona Tulcea
Producătorii de energie verde au beneficiat în primele unsprezece luni ale anului de peste 260 de milioane de euro din schema de sprijin pusă la dispoziție de statul român, potrivit
Gheorghe Ialomițianu, a declarat, luni, că se ocupă de negocierile cu FMI și că este de negociat perspectiva financiară a anului 2012, "legat de renegocierea prețului la gaze și energie
activele din sectorul bancar au ajuns sub controlul statului, fima petrolieră de stat Orlen a achiziționat în 2020 sute de canale media de la proprietarul german, iar companiile de energie
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a oferit fermierilor facturi mai mici la energie pentru următorii 10 ani, în încercarea de a le soluționa problemele și de a evita proteste masive
Suprataxarea profiturilor producătorilor de energie, majoritatea de stat, care sunt primii beneficari ai scumpirii electricității, și plafonarea prețurilor consumatorilor finali pe