Tinmar Energy, companie axată mai ales pe furnizarea de energie electrică, vrea ca anul acesta să ajungă la un business de 2 miliarde de lei, cu circa 20% mai mare față de cel din
Însă, aceste decizii reprezintă o vulnerabilitate pentru piață, spune Vlad Năstase, CEO al Concilium, companie de consultanță în restructurare de business, corporate finance și…
Yang Yuanqing, CEO și președinte al boardului Lenovo, a declarat că Huawei a fost un client important pe zona de PC, iar compania pe care o conduce va „menține legăturile de business
Sectorul energiei electrice a rămas dominat de aceeași jucători în 2018, cu câteva rocade la nivelul locului obținut în clasament. Fiecare au obținut creșteri bune față de anul tre...
Businessul a intrat în incapacitate de plată în vara lui 2015 și tot atunci antreprenorul Gabriel Cârlig a renunțat să mai ofere declarații și informații privind businessul.
Luna decembrie, denumită tradițional „luna cadourilor”, tinde să devină o sursă de preocupare pentru mediul de business din România, având în vedere că, în ultimii ani, cele mai importante
Șase din cele mai mari bănci centrale din întreaga lume fac echipă pentru a analiza posibilitatea emiterii monedelor digitale pentru băncile centrale, conform Bloomberg.