Producătorul național de gaze naturale Romgaz Mediaș (SNG), companie deținută de stat în proporție de 70%, a semnat două contracte în valoare totală de 4,5 milioane de lei cu Transgaz
Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Romgaz Mediaș (SNG), producătorul național de gaze naturale, a cerut conducerii companiei să reanalizeze alocarea către investitori a profitului
Producătorul național de gaze naturale Romgaz Mediaș a înregistrat în primul trimestru un profit net de 565 milioane lei, cu 15,7% mai mare față de perioada similară a anului trecut
Aproximativ 20 de companii se duc, în medie, în fiecare săptămână pe AeRO, platforma dedicată start-up-urilor, însă mari emitenți privați nu au fost până în prezent, a spus Mircea
Brokerii au încasat un comision mediu de 18,5% din vânzarea de polițe generale, în timp ce intermedierea de asigurări de viață le-a adus un câștig de 23%.
Parlamentarii vor beneficia de surplusuri la pensie care încep de la 1,6 pensii medii și ajung până la 4,6 pensii medii, în urma unui vot primat ieri cu o largă majoritate.
Guvernul a impus ofertantului la vânzarea Cupru Min să își asume, ca și clauze de mediu care nu pot fi negociate, investiții suplimentare în lucrări de drumuri și eventuale noi investiții
Comisia Europeană a decis, miercuri, reluarea plăților către România pentru Programul Operațional Sectorial (POS) de Mediu, blocate din luna iulie 2012, informează Reprezentanța CE
Dafora Mediaș (DAFR), companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, va efectua lucrări de foraj petrolier de 15,8 milioane dolari în Israel, pentru compania Givot Olam
Premierul Victor Ponta a asigurat că Guvernul va reglementa în prima ședință de anul viitor situația taxei auto, precizând că taxa de primă înmatriculare va fi înlocuită cu o taxă de mediu