Doar 10% din cei 1,22 de milioane de acționari ai companiilor locale sunt tineri cu vârste de până în 29 de ani, respectiv în jur de 121.000 de antreprenori, în scădere cu 8% față
Aproape 130.000 de tineri (adică 24% din totalul studenților români) studiază la o facultate specializată în afaceri, administrație și drept, acestea fiind domeniile care au atras cei
anunțat că analizează modul de calcul al tarifelor pentru polițele auto obligatorii (RCA) în cazul tinerilor și vrea să identifice o soluție după ce polițele RCA pentru șoferii tineri
Germanii nu le plătesc pensiile grecilor, iar tăierea veniturilor pensionarilor nu a făcut decât să ducă la sărăcirea populației, ajungându-se în situația ca tot mai mulți tineri să
Kearney, filiala locală a uneia dintre cele mai prestigioase firme de consultanță în management din lume, caută zece tineri absolvenți de facultate sau studenți în anul terminal cu
Cristian Sporiș, 36 de ani, a devenit oficial unul dintre cei mai tineri membri ai echipei de top management dintr-o bancă mare, fiind autorizat de BNR să exercite funcția de vicepreședinte
Trasportatorul Grup Feroviar Român (GFR), fondat de Gruia Stoica, vrea să recruteze 150 de tineri, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului, aceștia fiind incluși într-un proces
inițiativa “Un teren de sport la fiecare supermarket, o sală de sport la fiecare mall”, un manifest menit să crească, de la rădăcini, baza de selecție sportivă, adică numărul de copii și tineri