Capitalul social al Companiei Naționale Unifarm va fi majorat cu până la un milion de euro în vederea achiziționării de medicamente oncologice în regim de nevoi speciale, a anunțat,
Asociație de Ridesharing, solicită Guvernului României, Ministerului Transporturilor și Ministerului Dezvoltării Regionale elaborarea unei legislații care să reglementeze transportul în regim
Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în august 2019 cu 19% față de august 2018, atingând un volum de 23.177 unități, potrivit datelor Diercției Regim Permise de
Înmatriculările de mașini verzi continuă să crească la nivelul primului semestru din acest an, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Dafora (DAFR), companie de foraj petrolier și gaze naturale, a anunțat investitorii că a cumpărat în regim de leasing, pentru 6,6 milioane euro și o perioadă de 36 de luni, o instalație
Ordonanța care va reglementa noul regim al achizițiilor publice, adoptată săptămâna trecută de guvern, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial și tot în ședința de ieri a fost aprobată
Băncile mici și medii, precum și instituțiile de credit care funcționează în regim de sucursală, înregistrau anul trecut raporturi credite/depozite pe component de valută în jurul a
Grupul german Allgeier, care din 2018 deține pachetul majoritar în cadrul grupului iQuest, furnizor de software în regim outsourcing fondat de antreprenorul clujean Cornelius Brody
Tot mai multe apartamente sunt listate pe platformele de rezervări de tip Airbnb, unde persoanele fizice își pot închiria apartamentul în regim hotelier fără a avea nevoie de o formă
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în luna iulie cu 5% față de perioada similară a anului trecut, la 5.700 de mașini, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere