UniCredit Bank, a cincea bancă din piața locală în funcție de active, vinde un credit ipotecare pentru achiziția imobilelor cu eficiență energetică ridicată construite după 1 ianuarie
Comisiile economică, pentru buget și cea juridică de la Camera Deputaților au dat, ieri, aviz favorabil pentru un proiect de lege care schimbă contractele de credit și contractele
Iordan Parfenie a fost recrutat de elvețienii de la Credit Suisse Bank, alăturându-se echipei grupului financiar cu sediul central la Zürich, ca vicepreședinte în cadrul diviziei responsabile
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit de pe piața locală în funcție de valoarea activelor gestionate, a anunțat joi la bursa de la București că
Credit Europe Bank România (CEB România), parte a grupului financiar olandez Credit Europe Bank, a deschis în luna martie o nouă sucursală în Sun Plaza, aceasta fiind a 23-a unitate
US International Development Finance Corporation (DFC) intenționează să introducă o linie de credit pentru companiile sârbe cu până la 500 de angajați, a anunțat ministrul sârb de finanțe
Românii au efectuat în primele trei luni din 2019 tranzacții cu cardul de credit în valoare de 3,1 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată