Cifra de afaceri a traderului german a crescut de 2,5 ori într-un singur an, în condițiile în care abia în 2015 a intrat pe piața locală, printr-o tranzacție de un milion de euro.
(EBITDA) a urcat cu 10,9% la 263,3 mil. euro, conform datelor publicate de companie în anunțul privind intenția de listare la Bursa de Valori din București.
Rețeaua de bricolaj Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din România, grupul petrolier ungar MOL și magazinele Mega Image au intrat în clubul miliardarilor în euro după
Cifra de afaceri a traderului german a crescut de 2,5 ori într-un singur an, în condițiile în care abia în 2015 a intrat pe piața locală, printr-o tranzacție de un milion de euro.
„Sumele pot porni de la 70-100 de euro pentru un participant, dar pot să atingă și niveluri de peste 1.500 de euro/participant, în cazul unor destinații exotice și al unei agende ce
Compania Dante International, care administrează magazinul online eMAG, a înregistrat anul trecut o creștere 128,3% a cifrei de afaceri, până la 3,884 mld. lei (864,9 mil. euro), conform
După ce vineri, 4 martie, grâul a spart pragul de 400 euro/tonă, astăzi a ajuns în jurul prânzului la 450 euro/tonă, iar apoi s-a termperat, la finalul zilei, bursa EuroNext de la Paris
la dispoziție de primăria orașului, prin direcția taxe și impozite și din care reiese că prețurile medii ale apartamentelor din Cluj au variat în intervalul analizat între 597 de euro