Constructorul proiectului Nusco City este compania Pedro Construct, iar de vânzările proiectului se ocupă compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments.
efectul ar putea fi o migrare semnificativă a banilor dinspre bursele europene, aflate în prezent în zona maximelor, la fel ca Wall Street-ul, spune Claudiu Cazacu, analist la XTB România
Vienna Energy, companie care aparține municipalității Vienei și care este prezentă în România din 2008 cu 28 de microhidrocentrale, și-a extins portofoliul către fotovoltaic și stocare
În România sunt prea multe bănci, iar pe termen lung vom asista la o consolidare, a declarat la ZF Bankers Summit ’13 Steven van Groningen, președinte și CEO al Raiffeisen Bank România
UiPath, un start-up din București specializat în dezvoltarea de roboți software care automatizează procesele din companii, reprezintă o tranzacție de referință pentru piața din România