În 2008, Șeitan a a bătut palma cu o filială a Poștei Franceze, când a vândut 60% din companie, iar în 2015 a semnat exit-ul, prin vânzarea restului de 40% acțiuni.
Tranzacțiile se înscriu în planurile anunțate la începutul anului de a concentra activitatea primului trimestru pe realizarea exit-urilor din proiectele din portofoliu ajunse la maturitate
Când ne uităm să cumpărăm o companie una dintre primele întrebări este către cine putem face exit în 5 ani. Noi nu cumpărăm e termen lung, cumpărăm să creștem și să vindem.
„Dezvoltările sunt realizate pentru ca ulterior să poată fi realizat un exit bun, mai ales că randamentele investiționale care pot fi obținute sunt interesante“, a subliniat Venera
Firmele de servicii profesionale din Big Four au înregistrat, de asemenea, o performanță notabilă în forța brandului, cu trei dintre acestea (Deloitte, PwC si EY) în clasa de elită
„Agricola a continuat și în acest an strategia de focusare pe afacerile din core-business-ul companiilor grupului și, chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură