Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea
A fost desemnat un administrator judiciar provizoriu, consorțiul format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, la solicitarea creditorilor Ramco, Vidanj Activ
Răzvan Cotovelea, propus ministru al Societății Informaționale, a primit, marți, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate, înregistrându-se doar 4 voturi "împotrivă
Ministerului Justiției, dar demisia și decretul prezidențial de reglementare a interimatului vor fi publicate în Monitorul Oficial după publicarea actelor normative aprobate de Guvern cu avizul
din Sibiu, o afacere construită în urmă cu 23 de ani de medicul Ilie Vonica și care a devenit unul dintre cei mai mari jucători din piața de servicii medicale private, a primit avizul
că a primit scrisoarea președintelui Klaus Iohannis privind intenția de a organiza un referendum, afirmând că Parlamentul trebuie să ofere un aviz în termen de 20 de zile și că avizul
Judecătorii Curții Constituționale nu se mai pot opune procedurii de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, că avizul
Bancpost, instituție de credit controlată de grupul elen EFG Eurobank, a primit avizul să tranzacționeze direct pe bursă prin preluarea licenței de la societatea de brokeraj a grupului