El a explicat faptul că proiectul centrului Ikea din România a pornit de la eficientizarea operațiunilor: „Au decis să închirieze în România și este primul proiect în care externalizează
Alcedo, unul dintre cei mai mari distribuitor de inputuri agricole din România, care are în portofoliu de la semințele certificate și îngrășăminte, până la servicii de preluare a produselor
Evoluția principalilor indicatori de business ai companiei SAP România SRL (2005-2018)
Materialul a apărut în ediția din 28 mai 2019 a Ziarului Financiar.
Cei opt asociați din cadrul uneia dintre companiile grupul de audit și consultanță fiscală PwC în România au împreună o cotă de participare de circa 40% la profitul înregistrat de compania
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.