Grupul Ergo, unul dintre cei mai puternici asigurători din Germania cu prime subscrise de 18 mld. euro anul trecut, discută ieșirea din piața locală la șapte ani de la intrare, exit-ul
O mie de români au alocați puțin peste 100 de metri pătrați de spații comerciale închiriabile, de șapte ori mai puțin decât același număr de cetățeni estonieni și de două ori mai puțin
mai populare de pe piața locală și pariul gigantului low-cost Ryanair, care a ridicat anul trecut monopolul companiei aeriene de stat Tarom, a atras 226.000 de pasageri în primele șapte
Adrian Cocan, managerul fabricii Lăptăria cu Caimac, brand de lactate lansat în 2018 de compania Agroserv Măriuța, una dintre cele mai mari ferme de vaci de lapte de pe plan local,
Viggo Fashion International SRL, o companie cu o cifră de afaceri de 12,5 milioane de lei în 2019, care „a bătut palma” cu reprezentanții statului pentru un contract de șapte ori mai
Cătălin Pozdarie, CEO al retailerului de echipamente sportive Hervis, afirmă că compania dorește să investească în continuare în România, însă doar două dintre cele șapte sau zece magazine
În scopul relansării unei economii dur lovite de șapte săptămâni de carantină, Noua Zeelandă analizează posibilitatea ca salariații să beneficieze de zile libere suplimentare și de
uzina de la Craiova a noi versiuni ale SUV-ului Puma, printre care versiunea premium Vignale dar și versiunea cu motor diesel și, în premieră, versiunea cu transmisie automată cu șapte