parte a Grupului Veolia România, va gestiona serviciile de exploatare ale instalațiilor de apă și canalizare ale Aeroportului Internațional Henri Coandă, în urma încheierii unui contract
Contractul include șase vagoane de tip cușetă, de dormit și de clasa a doua, cu o valoare totală de peste șapte milioane de euro, conform calculelor ZF.
Compania Flodor Transcom, din județul Bihor, controlată de antreprenorul Gheorghe Neag, a câștigat un contract de aproape 17,8 mil. lei (3,5 mil. euro), fără TVA, cu primăria Oradea
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), singurul producător de energie nucleară din România, a semnat cu un consorțiu condus de compania canadiană AtkinsRealis un contract de 781 milioane
Constructorul ungar Kész, cu afaceri de aproximativ 180 de milioane de lei în România, în asociere cu proiectantul clujean SDC Proiect, au câștigat un contract de 105 mil. lei (peste
Bittnet Systems (simbol bursier BNET), integrator local de soluții IT&C și servicii de training în domeniul IT, a anunțat că a semnat un contract de vânzare-cumpărare părți sociale
Șantierul Naval Severnav din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) și-a anunțat acționarii că, în data de 4 aprilie, a încheiat un contract comercial cu CNFR Navrom Galați, companie
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru preluarea de gaze naturale din proiectul Neptun Deep din
Ne rezervăm dreptul de a da în judecată Romgaz, dar încă sperăm la un acord
„Contractul de tranzacție se va încheia cu scopul rezolvării unor diferende între părți și a finalizării