Urmăriți un interviu cu Fady Chreih, CEO al rețelei de sănătate privată Regina Maria, despre proiectele bazate pe tehnologie ale companiei și tendințele din industrie.
Emilia Gillard, administrator al Colina Verde, business pe care l-a pornit în 2016 alături de soțul său, inginer agronom, în sectorul cultivării cerealelor, în special a soiei, a accesat
Adelina Hanciu, brand manager pe segmentul de ceaiuri și acționar minoritar al Fares, spune că pandemia nu a avut un impact semnificativ asupra companiei, principalul motiv fiind faptul
ani, în condițiile în care angajatorii beneficiază mai nou de deductibilitate pentru abonamente în limita a 400 de euro pe an, este de părere Wargha Enayati, fondatorul rețelei Regina
Participarea la SelectUSA a fost peste așteptări, a punctat Mălina Turcuț, director financiar al Prime Dash. „A fost extraordinar, a fost mult mai bine decât mă așteptam.
Grupul Egis, care prin compania Italrom Inginerie Internațională a contribuit la supervizarea proiectării și execuției podului peste Dunăre de la Brăila, recent inaugurat, are pe p...
Grupul de modă Peeraj, cel mai important grup de francize din România pe segmentul de modă, are un portofoliu format din mai mult de zece branduri cu un total de circa 100 de magazine
Un alt membru din CA care nu are experiență în domeniul aviatic este Alina Georgeta Velicu, tot din Giurgiu, care a lucrat doar în cadrul companiei Universal 2002, ca agent vânzări
De asemenea în cazul în care avem rezervări de grup avem posibilitatea să rezervăm sala „La Veranda“ unde este montat un ecran de 2/2m”, au transmis oficialii hotelului.
Executivul român Anca Radu, cea care a ocupat timp de șase ani funcția de director de operațiuni pentru brandul de modă Pepco, a preluat funcția de retail director South Europe p...