WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom
Topul celor mai mari jucători din economia românească este dominat de companii din energie și doar patru companii – Automobile Dacia,
, Bitdefender, condusă de Florin Talpeș și AROBS, condusă de Voicu Oprean, au anunțat luna aceasta tranzacții prin care au preluat companii din străinătate, în Irlanda, respectiv SUA
România a înregistrat a treia mare creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 23,9%, în primele 11 luni din acest an, pe o piață europeană în urcare, în timp ce Dacia
Austriecii de la Raiffeisen au început să-și organizeze oferta de case, terenuri, automobile și alte active recuperate de la clienții care n-au mai plătit creditele într-un site specializat
Clienții principali ai companiei fac parte din industria de automobile (producători de vehicule finite, cât și producători de piese de schimb și componente auto), dar nu numai.