Pe 2 aprilie, Trump a anunțat impunerea așa-numitelor „tarife reciproce” pentru aproape toți partenerii comerciali ai SUA, numind acea zi „Ziua eliberării”.
În ceea ce privește SUA, aceasta este o piață mică, însă în creștere. Ponderea exporturilor directe de încălțăminte în SUA este de 0,6% în totalul exporturilor acestui sector.
poate deveni unul dintre cei mai importanți actori energetici din Europa Centrală și de Est prin proiectele din gaze naturale și energie nucleară, afirmă Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA
S.A.;
Eliberarea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A.;
Emiterea Certificatului de Înregistrare
Actionarilor in data de 3 septembrie (prima convocare), respectiv in data de 4 septembrie (a doua convocare), pentru mandatarea consiliului de a aproba planul de afaceri al CCP.RO Bucharest S.A
Prin această hotărâre, Consiliul Concurenței a câștigat definitiv toate cele trei procese în care Albalact S.A., Covalact S.A. și Dorna Lactate S.A. au contestat sancțiunile aplicate
2014, ceea ce înseamnă că economia locală va vedea și anul viitor tranzacții cu active bancare de tipul celor realizate în 2013 de UniCredit Țiriac Bank, Piraeus Bank sau Getin Holding
Getin Holding, grupul polonez care a semnat în decembrie anul trecut tranzacția de preluare a RIB, devenind primul investitor din Polonia pe piața bancară, a raportat pentru primul
Doi dintre cei mai mari traderi de mărfuri și resurse minerale din lume, Glencore și Trafigura, și conglomeratul industrial Yildirim Holding din Turcia, deținut de magnatul turc Robert