preplătite de telefonie și soluții de încărcare electronică, a alocat fonduri de circa trei milioane de euro pe o perioadă de patru ani pentru dezvoltarea și implementarea unui serviciu
Astfel, Hidroelectrica a plătit aproape 13 mil. lei pentru servicii juridice, deși deținea un aparat propriu de specialitate, a cedat către Ministerul Economiei 10 autoturime pentru
Grupul polonez Asseco South Eastern Europe (Asseco SEE, ASEE), unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de IT din regiune care are afaceri și pe plan local, a înregistrat în al
Operatorii de servicii medicale mizează pe creșteri de 7%-8% în următorii ani, dar atitudinea lor pozitivă nu este împărtășită și de jucătorii din zona de distribuție, din farmacii
RCS & RDS reduce tarifele serviciului de internet Digi Net pentru clienții noi persoane fizice cu pana la 10 lei/lună pentru pachetele de servicii Digi Net Fiberlink 300, Digi Net Fiberlink
Docentris, un furnizor de servicii IT de procesare a documentelor - de la printare, copiere, scanare, arhivare electronică până la managementul acestora -, a înregistrat în 2015 o cifră
Rețeaua de laboratoare Synevo, care face parte din grupul suedez din servicii medicale private Medicover, a marcat anul trecut o creștere a cifrei de afaceri de 12% față de anul precedent
Gigantul american Google va începe să le vândă consumatorilor abonamente de telefonie mobilă, devenind un operator virtual de servicii de comunicații pe baza unor acorduri cu companii