Bondurile de 2,1 mil. euro ale dezvoltatorului imobiliar brașovean Qualis Properties (QUAL24E) au scăzut cu câte 15% în ultimele șase ședințe la Bursa de Valori București, ajungând
Aceasta spune că sunt mult mai mulți clienți care solicită serviciile de consiliere psihologică, dar și un număr mai mare de ședințe de consiliere pentru ace…
Cum următoarele cinci ședințe, din 22 și până pe 26 februarie, sunt cele mai aglomerate pentru raportări la Bursa de la București, întrucât 13 mari companii ies la tablă pentru a prezenta
De altfel, rulajul mediu pe segmentul de acțiuni din ultimele zece ședințe este puțin peste 15 milioane de lei, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.
Volkswagen ID va fi disponibil în trei versiuni de baterie, cu o autonomie de 330 km, 420 km și 550 km în funcție de baterie, care poate fi de 45 kWh, 58 kWh, respectiv 77 kWh.
Cei 18 bani reprezintă diferența dintre cel mai mic preț din piață la energie, 64 de bani pe kWh, cu toate taxele incluse, și cel mediu de 82 de bani pe kWh.
Primele semne apăruseră din 2021, dar abia în 2022, prin intervenția directă a statului român, companiile de furnizare au întors un scenariu de coșmar, marcat de scumpirea enormă a