Primul terminal al platformei chinezești de plăți mobile și online Alipay a fost inaugurat în Ungaria, a anunțat banca centrală a țării, MNB, cu ocazia celei de-a cincea conferințe
Guvernul croat a aprobat alocarea de 234 milioane de euro de la bugetul de stat pentru prima fază a proiectului privind construirea unui terminal de GNL pe insula Krk, scrie Seenews
Compania ungară de transport maritim Mahart va organiza în scurt timp o licitație pentru construirea unui terminal de gaze naturale lichefiate de 2,2 miliarde de forinți în Portul Csepel
Guvernul din Macedonia de Nord a anunțat că este interesat să participe la construirea unui terminal GNL plutitor dezvoltat de compania greacă Gastrade în apropierea orașului de coastă
Temerile că terminalul GNL al Slovaciei ar putea ajunge o investiție eșuată sunt întărite de experți care avertizează că prea multă infrastructură GNL este în curs de construcție în
Statul român, prin Ministerul Energiei, și-a majorat substanțial deținerea în capitalul social al Oil Terminal (OIL), cel mai mare operator portuar din portul Constanța, ca urmare a
Acțiunile Oil Terminal, una dintre revelațiile bursei din acest an, au scăzut vineri cu 15%, după ce la vânzare au fost puse opt ordine de câte 9,99 mil. acțiuni.
de 16% față de 2010 fiind pusă pe seama înghețării cheltuielilor cu provizioanele la 48 mil. euro ca urmare a scăderii ponderii creditelor neperformante.
familia Sighiartău, cu activități în domeniile transportului de pasageri, transportului de marfă, asigurări și turism, a bugetat pentru acest an un program de investiții de peste 2 mil
Aproximativ 150 de elevi de clasa a XII-a dintr-un total de 150.000 de elevi de liceu aflați în an terminal din România vor termina anul școlar mai repede, iar din martie până în iulie