austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piața locală prin intermediul Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață, are o expunere de 0,1%, însemnând 34,4 mil. euro, în Credit
Compania de leasing Transilvania Leasing IFN Brașov, deținută de SIF Transilvania în proporție de 64,32%, va fi listată pe sistemul alternativ CAN-ATS al Bursei de Valori București
Patria Bank, fosta Banca Comercială Carpatica, a înregistrat în primul trimestru al anului o pierdere de 9,7 milioane lei, față de un minus de 8,9 milioane lei în perioada similară
Instituțiile financiare nebancare (IFN) mai aveau în noiembrie anul trecut credite acordate și angajamente asumate cu o valoare cumulată de 29,3 miliarde de lei (6,5 mld. euro) după
Cu siguranta ca noi toti care muncim cu acte in regula ca sa dam crestere economica de 4% (cu acelasi deficit…) ne-am intrebat cel putin odata de unde apar miile de barbati si femei
De regulă, înainte de a aproba un credit trebuie să facă această verificare pentru a fi sigure că acea ipotecă nu a mai fost folosită la contractarea unui alt credit.
Persoanele fizice aveau la sfârșitul lunii septembrie credite de 2,4 miliarde de lei contractate de la instituțiile finanicare nebancare (IFN), în scădere cu 130 de milioane de lei
luni de momentul în care Dacia va lansa noile Logan și Sandero facelift, constructorul autohton vine cu noile versiuni de top pentru Sandero și Logan MCV și cu noua cutie robotizată Easy-R