Conpet Ploiești (simbol bursier COTE), transportator național de țiței pe cale ferată, a raportat pentru intervalul ianuarie-septembrie 2024 o cifră de afaceri de 401,8 milioane de
„Potrivit calculelor noastre, Premier Energy, Cris-Tim, Aquila, Sphera Franchise Group, Antibiotice și Conpet ar putea îndeplini criteriile de eligibilitate pentru includerea în FTSE
Conpet Ploiești (COTE), transportator de țiței deținut de statul român în proporție de 58,7%, a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 406,93 mil. lei, în scădere cu 0,2% față 2019,
chiar și în rândul celor care au doar câteva sute de urmăritori, a cedat în luna septembrie un număr de 56 de părți sociale din compania care gestionează platforma – Inovatie Alia SRL
Serviciul Român de Informații prezintă o serie de recomandări de care oamenii ar trebui să țină cont în cazul unui atentat terorist cu bombă sau armat.
Confortul unui apartament a devenit copleșitor în cele două luni de lockdown din 2020, iar asta i-a făcut pe mulți să reconsidere ideea unei case la sol, cu o curte mai mult sau mai
Amazon Web Services EMEA SARL Luxemburg Sucursala București, înființată în toamna lui 2020 și care desfășoară „alte activități de servicii privind tehnologia informației”, a încheiat