Un procent de 29% din companiile multinaționale de pe piața locală au primit prime de Crăciun anul acesta, potrivit rezultatelor studiului salarial și de beneficii PayWell realizat
Uzina metalurgică Industria Sârmei (simbol bursier INSI), fosta Mechel Câmpia Turzii, va intra în reorganizare, proces care va presupune redeschiderea unei linii de producție și reangajarea
Premierul Victor Ponta a admis ieri că intrarea României în zona euro în 2015 nu mai reprezintă o țintă credibilă și a avansat orizontul 2020 pentru finalizarea acestui proces, după
François Pétry, directorul general al Holcim România, parte a grupului producător de materiale de construcții LafargeHolcim, format recent în urma unui proces de fuziune, spune că piața
electrică, caută director de departament de proiecte strategice, șef de marketing, dar și director juridic, în contextul în care încă de anul trecut compania a demarat un adevărat proces
Vânzările de camioane din România vor înregistra anul acesta o creștere față de anul trecut, însă avansul pieței este dictat în principal de un proces de reînnoire a flotelor transportatorilor
vor putea utiliza cardurile respective pentru plăți la comercianți sau retrageri de numerar de la bancomat sâmbătă dimineața, între orele 1:00-3:30, pentru că banca derulează un proces
Producătorul elvețian de mortare și adezivi pentru construcții Sika, din portofoliul căruia fac parte trei fabrici în România, se află în proces de integrare a celei mai noi unități
subscrise de 1,37 miliarde de lei, în creștere cu 3,6% față de 2018, și cu un profit operațional de aproximativ 134 milioane de lei, în condițiile în care compania trece printr-un proces
Corp SRL Funcționalitate: aplicația este dedicată închirierilor de case, aceasta punând în contact direct proprietarii de apartamente cu potențialii chiriași, acoperind întregul proces