Și de ce o companie ar trebui să plătească pentru o mașină pentru fiecare angajat când poate avea propriul parc de car sharing astfel încât mai puține automobile să acopere nevoile
de afaceri Iulian Dascălu, care, împreună cu fondul de investiții Atterbury Europe, a dezvoltat și inaugurat vineri proiectul cu mall și birouri Iulius Town din Timișoara, spune că are
Astfel, în Austria și Polonia, principalii indici, respectiv ATX și WIG20, sunt formați din 20 de companii, în vreme ce în Ungaria, BUX-ul are în componența sa 16 societăți.
Sphera Group (SFG), administratorul restaurantelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a anunțat că Georgios Argentopoulos s-a retras din funcția de director general, decizia fiind de comun
Potrivit HG nr. 1907/2004 și, respectiv, HG 2127/2004 CCIR are recunoscut dreptul de folosință gratuită asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani, fiind în fapt același teren pe care
Felix Toma, country manager, Gi Group (recrutare și muncă temporară) spune: "Aștept să se publice modificările în Monitorul Oficial, încă mai trag speranță că nu se vor aplica.
♦ De astăzi și până joi 2 noiembrie, investitorii mai pot cumpăra acțiuni în oferta Sphera Group ♦ Până vineri erau subscrise 194.000 de acțiuni din cele 1,5 milioane de acțiuni alocate
În prezent, salariul mediu pe economie din România este de 585 de euro net pe lună (2.700 de lei net), însă unu din trei angajați din România are salariul minim pe economie de circa
Producătorul de sârmă și plase de sârmă Dan Steel Group Beclean, controlat de omul de afaceri sătmărean Vasile Dan, a avut în 2017 afaceri de 188 mil. lei (peste 41 mil. euro), în scădere
Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group, administratorul francizelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, spune că în această perioadă businessul pe care îl conduce se concentrează mai mult