Piața a ajuns la un anumit nivel de saturație în multe orașe mari, astfel că o parte dintre investitorii care aveau terenuri pentru construirea de centre comerciale au renunțat la acest
Huawei, care a urcat în câțiva ani pe locul doi pe piața de smartphone-uri din România cu o cotă de 15% după numărul de unități vândute, a deschis oficial joi primul său magazin și centru
Târgu-Mureș are un avantaj important pentru dezvoltarea serviciilor medicale private prin statutul de centru universitar și accesul la un bazin de medici, specialiști și profesioniști
Fondul Proprietatea S.A. ca urmare a încheierii contractului de depozitare cu BRD – GSG;
Validarea unui membru al Consiliului de Administrație al SIBEX-SIBIU STOCK EXCHANGE S.A. și
Romanian authority that administers government real estate properties, or RA-APPS, has started procedures to sell 130 realties, including apartments in central Bucharest, shopping centers
În trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică în T2/2022 comparativ cu perioada similară a anului anterior
Construcțiile de noi clădiri de birouri, de centre comerciale și inclusiv de cartiere rezidențiale susțin puternic expansiunea pieței mașinilor electrice prin implementarea
Construcțiile de noi clădiri de birouri, de centre comerciale și inclusiv de cartiere rezidențiale susțin puternic expansiunea pieței mașinilor electrice prin implementarea de la început
Laboratoarele medicale private, o piață de 2.100 de centre, sunt în plină dezvoltare în ultimii ani, ajungând să egaleze numărul laboratoarelor publice, din cele mai recente date de
Apartamentele din zona centrală sau semicentrală, cele situate aproape de centre comerciale și de birouri atrag cele mai bune randamente, respectiv valoare a chiriilor în raport cu