Practic, în cadrul unui contract mai mare, ieșim pe piață pentru anumite lucrări care trebuie îndeplinite mai devreme“, spune directorul general al producătorului de
iar în 2016 a semnat în parteneriat cu o firmă din Spania contractul de realizare a unui grup pe gaze în ciclu combinat, de 430 MW, la Iernut, având ca investitor pe Romgaz, un contract
Un bazin de înot didactic, care se aseamănă cu unul olimpic, însă este mai mic, va fi construit în comuna Gârbova din județul Alba, locuită odinioară de sași, Compania Națională de
Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, a încheiat un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română - Administrația Patriarhală, ce urmează
Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, a încheiat un contract bilateral în valoare de 242,5 milioane lei cu societatea slovenă GEN-I, pentru furnizarea
Compania TIRU, filială a Dalkia (grupul EDF), a anunțat semnarea unui prim contract semnificativ în Polonia, pentru generarea de energie pornind de la deșeuri, în Gdansk, relatează
ani a atras o o investiție de 80.000 de euro de la gigantul german Deutsche Telekom, fiind acceptat ulterior și în cadrul incubatoarelor Challenge Up și Seedcamp, a semnat primul contract
Getec, companie ce activează în sectorul energiei regenerabile, va construi o centrală de producere a energiei verzi folosind lignină pentru fabrica Clariant de la Podari.
Distribuitorul de medicamente Farmeceutica Remedia (RMAH), controlat de omul de afaceri Valentin-Norbert Țăruș, convoacă acționarii în adunare extraordinară în data de 10/11 iulie...
Patronatelor Bancare din România (CPBR) și cele două federații sindicale reprezentative au anunțat ieri că au marcat înregistrarea de către autoritățile naționale competente a noului contract