Segmentul de retail a devenit principalul motor al pieței imobiliare din România în acest an, urmat îndeaproape de segmentul industrial, în timp ce segmentul birourilor a înregistrat
El a explicat faptul că proiectul centrului Ikea din România a pornit de la eficientizarea operațiunilor: „Au decis să închirieze în România și este primul proiect în care externalizează
În aprilie anul acesta, grupul Linde, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de gaze industriale, speciale și medicale, prezent pe piața locală prin Linde Gaz România, a finalizat
Fondul de investiții Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatief UA, controlat de BCR și președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, își
Bursa de Valori București (BVB), administratorul pieței de capital din România, continuă inițiativa “Made in Romania” lansată pentru prima oară în luna februarie a acestui an, prin
Petru Rușeț, Head of Gas & Power, Siemens Romania, consideră că și în România vor fi din ce în ce mai mulți prosumatori, având în vedere că legislația care reglementează acest segment