recomandări practice pentru companii
Din momentul în care o societate, angajații și reprezentanții acesteia au fost informați cu privire la desfășurarea unei inspecții de concurență
RCTI Company este o companie fondată în 2010 pe segmentul lucrărilor de instalații care a intrat și pe segmentul lucrărilor de construcții, furnizând în acest moment lucrări la cheie
Casa de avocatură Filip & Company a oferit asistență juridică fondului de investiții Copenhagen Infrastructure Partners (CIP) în dezvoltarea proiectului eolian Peștera II, care a ajuns
Grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu prin UTI Holdings, a achiziționat în luna aprilie compania EguildE, specializată în dezvoltarea și furnizarea de aplicații
Compania Modex, parte a grupului M3 Holdings fondat de antreprenorul român Mihai Ivașcu, care a atras potrivit acestuia finanțări de la mai multe bănci de investiții dar și de la fostul
Omul de afaceri Ion Țiriac, proprietarul țiriac Holdings, intră pe segmentul energiei solare prin intermediul unui proiect de 13,6 milioane de euro, cu o capacitate de 8 MW, amplasat